Cum și de ce Medicină Sportivă?

Cum și de ce Medicină Sportivă?

Pot vorbi acum despre asta, oarecum ușurat, după ce am terminat cu examenul de medic specialist în medicină sportivă. 

Sunt specialist de două ori. Prima oară în ortopedie și traumatologie; a doua oară în specialitatea asta obscură, pe care nu multă lume o cunoaște și o înțelege. Cu siguranță este insuficient cunoscută pentru sportivi, pentru antrenori și pentru conducătorii instituțiilor ce ar trebui să fie în primul rând interesate – federațiile sportive și ministerul sportului. 

Medicina sportivă este o specialitate recunoscută de Ministerul Sănătății, pentru care se fac 6 ani de facultate, se promovează un examen de rezidențiat și se fac 4 ani de specializare cu stagii variate de medicină sportivă, cardiologie, ortopedie și traumatologie, recuperare medicală, urgențe medicale și altele. 

Am avut contact cu această specialitate de când eram micuț și îl însoțeam pe tatăl meu la Institutul Național de Medicină Sportivă unde lucra și lucrează și astăzi. Stăteam cuminte pe un scaun într-un colț în timp ce examina sportivii și mi se păreau fantastici în varietatea lor fizionomică – înalți și subțiri, musculoși, micuți și agili, puternici sau delicați. Tata uneori era vizitat de un domn înalt, elegant, extrem de delicat în mișcări, în prezența căruia mă ridicam în picioare fără să mă invite nimeni. Era directorul Institutului, o mare somitate, domnul doctor Drăgan. 

Nu stăteam la fel de cuminte când primeam aprobarea să pot să mă duc să mă joc pe terenurile de antrenament din curtea Institutului. Era o lume fascinantă – spațiu larg cu terenuri de atletism, de fotbal, de tenis, săli de forță. Acolo îi urmăream și încercam să îi imit pe cei ce se antrenau. Oamenii ăștia mă priveau cu indiferență, uneori cu indulgență iar alteori cu amuzament chiar oferindu-se să îmi îmbunătățească tehnica saltului la nisip, sau aruncarea unei greutăți sau sprintul sau mă lăsau să schimb două trei mingi. Fără să știu atunci, am primit aceste sfaturi profesioniste de la mari atleți. Mie mi se părea totul absolut natural și mă tutuiam cu ei sub privirile severe ale tatălui meu care venea să mă recupereze ca să plecăm spre casă.

 Am rămas permanent cu senzația de măreție întipărită pe creier pe care acest institut și mai ales, pe care oamenii de acolo dinăuntru, mi-au creat-o. Atât medicii și asistenții cât și sportivii și antrenorii. Pentru că această instituție este formată din ambele categorii.  

Sportul m-a însoțit permanent, fie că am fost în școala generală și liceu când am jucat polo, fie în facultate când am jucat tenis la nivel competițional de amatori. Primul an de rezidențiat a însemnat și primele contacte cu echipele sportive, unde am acordat asistență medicală.

 Din anul 2012 am activat ca medic la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în special în cadrul complexului de la Izvorani. Am participat la numeroase competiții olimpice, în stafful medical. Culmea în această activitate am atins-o atunci când am participat în staff-ul medical la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro în 2016 și la Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang în 2018. 

Implicarea în activitatea medicală la marile competiții este ceva deosebit. Medicul este de fapt un manager medical al unei echipe complexe iar calitățile ce trebuie dezvoltate sunt distincte față de cele ale unui medic în activitatea de zi cu zi. Responsabilitatea este imensă iar nivelul de implicare și tensiunea sunt incredibile. 

Încă din primele contacte cu sportul și medicina sportivă mi-am dorit ca însușirile pe care le-am observat și le-am admirat la antrenori și sportivi să mi le cultiv și să mi le însușesc. De atunci caut ca în profesia mea să caut excelența, așa cum un sportiv caută excelența în arta sportului pe care îl practică.  

Leave a Reply